Blogul Risipitoarei de Cuvinte

  Cum să mai fiu eu? Când în prezența ta uit și cine am fost  Și cine sunt? Cum să mai fiu eu,  Când în prezența ta mă schimb În ceva ce nici eu nu stiu să definesc? Parcă aș fi o vietate marină, sau un pescăruș, sau un fluture... Ieri copac, azi ploaie, mâine nor... Cum să mai fiu eu, Cînd iubirea ce ți-o port mă transformă... În prezența ta nu mai sunt o simplă femeie, Uneori îmi pare că, iubindu-te, redevin adolescentă, Visez, sufăr, plâng, zâmbesc, Cad, îmi zdrelesc sufletul, Și nu mai pot fi eu...

 "Honey I am nearly a corpse now"... Lyrics of this song are blowing like the wind around me... How shall I find the power to move on ? Why do I feel so lost And lonely?  Do I loose myself in this relationship? Are you my silent murderer? I came to a point in my life When I just don't care any more... And the lyrics of that song are blowing like the wind around me,  "You can dance in the hurricane if you're standing in the eye."

  Trei Trei formule sunt greu de rostit: Te iubesc, Iartă-mă și Ajută-mă. Știi că te iubesc, te iubesc așa cum iubesc viața! Mă iartă pentru duritatea cu care Ți-am spus niște adevăruri. Poate că iți era necesar să le auzi. Poate că nu. În ecoul îngânat în noapte,  " Nights in white satin", În strigăte de valuri sparte, Pe plaja din 2 Mai, Dorințe și vise amestecate Te cheamă să mă prinzi de mână Să mă ajuți să trec de pragurile astea... Nu cred că aș putea suporta mai mult decât atât: " Draga mea, știu... Și mie îmi este la fel..."

  Nud emoțional   Azi mă dezbrac din nou de mine, Cea din fiecare zi, Sobră, politicoasă, reținută. Azi vreau să-mi îmbrac din nou Sufletul în albastru-violet, Să-mi așez iubirea pe chip, Natural, ca un zâmbet, Nu ca un fond de ten. Azi toate cântecele prind sens Și toate poeziile îmi plac, În loc de plete, am liliac… Azi toate luminile ard pentru noi, Azi inima mea se împarte iar la doi…        

     Confesiune nocturna     De cand nu am mai scris nimic mi se pare ca a trecut o vesnicie, asta pentru ca eu nu stiu sa scriu decat poeme indragostite, fara diacritice. Singurul meu public tinta este omul pe care il iubesc si care imi este, evident, si muza. Asadar, pentru tine scriu azi, desi nu esti decat o noua speranta... Ai ceva ce ma face sa ma gandesc cu drag la tine, un fel de respect solemn si ceva din timiditatea unui adolescent. Te simt usor timorat atunci cand imi scrii. Ti-am scris absolut fara sa ma gandesc la vreo consecinta, pur si simplu aveam nevoie de o parere, mi s-a parut ca esti cel mai in masura sa o oferi. Apoi totul a devenit un fel de bulgare de zapada, care se tot rostogolea, prinzand proportii nebanuite. Ce ti-e si cu Iubirea asta! Te-a lovit si gata, s-a zis cu tine!      Deci, m-am indragostit. Iar! Ma identific si nu regret nimic.

     Întotdeauna e de ajuns Soare care să ne topească  Inimile înghețate  Întotdeauna e de ajuns  Foc care sa reaprindă pasiunea din noi Întotdeauna e de ajuns  Apa care să spele haina murdară a sufletelor noastre  Întotdeauna e  de  ajuns vânt Care să ne curețe de praf aura Toate ne sunt de ajuns Întotdeauna Dar noi nu ne mulțumim niciodată cu nimic Noi nu suntem încă îndeajuns de atenți Spre a  vedea frumusețea care ne înconjoară  Dar suntem suficient de ignoranți Că sa nu mai vedem nici măcar frumosul din noi...

 Tăcerea apei De când am iubit cu toată ființa mea un bărbat care se încăpățâna și se încăpățânează încă să tacă, am devenit fascinată de tema aceasta a tăcerii. Herta Muller spunea că" tăcerea nu-i pauză în vorbire, e o treabă în sine". De multe ori s-a spus că tăcerea spune mai mult de cât o mie de cuvinte. Totuși, sunt oameni care tac din infatuare, li se pare lor că astfel sunt mai interesanți. Asta este concluzia la care am ajuns în ceea ce-l privește pe omul pe care l-am iubit până la stele. Există însă, în literatura română, exemple de tăceri superbe, să ne amintim de "poetul mut că o lebădă'', Lucian Blaga, care a rămas un punct de referință în lirica, filozofia și dramaturgia românească. Lui pur și simplu i s-au refuzat cuvintele în copilărie, pentru ca apoi să se reverse asupra lui sub forma limbilor de foc ale inspirației. De ce "Tăcerea apei"? Cand am intitulat astfel eseul meu, m-am gândit la sorescianul Iona, captiv în burta peștelui uriaș...