Confesiune nocturna

    De cand nu am mai scris nimic mi se pare ca a trecut o vesnicie, asta pentru ca eu nu stiu sa scriu decat poeme indragostite, fara diacritice. Singurul meu public tinta este omul pe care il iubesc si care imi este, evident, si muza. Asadar, pentru tine scriu azi, desi nu esti decat o noua speranta... Ai ceva ce ma face sa ma gandesc cu drag la tine, un fel de respect solemn si ceva din timiditatea unui adolescent. Te simt usor timorat atunci cand imi scrii. Ti-am scris absolut fara sa ma gandesc la vreo consecinta, pur si simplu aveam nevoie de o parere, mi s-a parut ca esti cel mai in masura sa o oferi. Apoi totul a devenit un fel de bulgare de zapada, care se tot rostogolea, prinzand proportii nebanuite. Ce ti-e si cu Iubirea asta! Te-a lovit si gata, s-a zis cu tine! 

    Deci, m-am indragostit. Iar! Ma identific si nu regret nimic.