Blogul Risipitoarei de Cuvinte

Îmi place liniștea pe care mi-o picuri în suflet. Îmi place tricoul ăla al tău, știm noi care. Cred că tu îmi placi, așa, pe de-a întregul, Acum, când nu știu mai nimic despre tine. Nu-ți cunosc trecutul, Dar nu-mi stârnește vreo curiozitate. Așa cum nici nu-mi imaginez Vreun viitor al nostru. Dar prezentul ăsta... Prezentul ăsta Are ceva magic în el.

Și până la urmă, ce e iubirea? Plasa de siguranță a omenirii Sau un salt în gol Fără parașută? E o iluzie Sau singurul adevăr universal valabil? E inspirație Sau punctul unde încep toate dramele? Iubirea nu ne salvează de noi, Ci e doar oglinda Care ne arată Cine suntem cu adevărat.

 Half-Light I met you In the quiet part of my life, Where everything looked calm But nothing truly slept. You spoke softly, And somehow that frightened me more Than all the storms I had survived before. Maybe I never loved you entirely. Maybe I only loved The way your presence Made my loneliness disappear. And still, Some nights I carry your name Like smoke in my lungs— Invisible, But impossible to ignore

Endless When I choose to love you, It was the only path I could follow. Not because of you, But because of my endless need to fall. There wasn’t anything in what you said or did— It was only because you were standing there, Waiting to enter in my heart.