Geografie interioară

Nu m-am pierdut niciodată cu adevărat,
doar am locuit
în camere pe care nu le cunoșteam.

Aveam ferestre spre nord
și credeam că lumina vine doar de acolo.

Într-o zi am deschis o ușă
pe care o ocoleam de ani —
înăuntru era o mare mică,
cu valuri cât respirația.

Am înțeles atunci
că nu hărțile greșesc,
ci curajul de a le privi.

Orașele din mine
nu cer să fie salvate,
ci recunoscute.

Și poate că maturitatea
nu e o victorie,
ci felul în care înveți
să-ți pronunți numele
fără teamă...

Iar dacă într-o zi
va veni cineva
să mă caute,

nu va trebui să mă strige tare,
voi fi exact acolo
unde am avut, în sfârșit,
curajul să rămân.