Eu am pornit in aceasta calatorie cu certitudinea singuratatii te-am intalnit pe tine si nu as putea spune ca singuratatea m-a parasit insa mi-ai oferit o anumita siguranta si sentimentul acela de acasa poate ca si tu te simti uneori strain aici si poate ca am reusit fara sa vreau sa iti ofer acea caldura sufleteasca de care aveai nevoie ce am dat nu mai stiu pentru ce mi-ai daruit iti multumesc dar cel mai mult iti multumesc ca m-ai ghidat spre maturitate emotionala, spre inteligenta sociala spre intelepciune in definitiv pentru ca uneori iubirea nu este despre a te arunca in valuri ci despre a privi cu seninatate rasaritul de pe tarm
Pentru că tu îmi tulburi viața cu nonșalanța cu care luna face din valuri flux-reflux, pentru că tu mi-ai prins inima în palmă și acum bate nebună ca o pasăre speriată, pentru că, poate abia acum, încerci să pătrunzi cu adevărat toate tainele iubirii, pentru că mi-am uitat de atunci toate cuvintele, scriu acum aceste rânduri. Pentru inutilitatea gestului meu. Scriu pentru că vreau să-mi amintesc cum sună ”Te iubesc!” în limbajul non-verbal, pentru că astfel simt că ești aici, foarte aproape de cordul meu, de parcă ne-am duce existența de mână, suflet lângă suflet, inimă lângă tâmplă. Pentru ai fost primul om care nu m-a crezut nebună... În definitiv, cine ești, de unde vii, încotro mergi? Și, mai ales de ce ai reapărut pe țărmul mării mele? Am început să mă îndoiesc de verbul ”a iubi”, mă tem de viață și m-am imprietenit cu singurătatea. Nici nu știu cum ar fi dacă m-ai iubi înapoi. Așadar, iubește-mă...
Comentarii
Trimiteți un comentariu