Cugetări în noapte 

    Singurătatea mea e uneori atât de profundă încât simt cum sângele mi se face amar, cum se calcifiază în capilare, cum țigările au devenit niste surogate ieftine și nu mai țin loc de nimic, cafeaua de dimineața are și ea gust de moarte, o moarte neagră, parșivă. E moartea ființei pline de viață care am fost... M-am transformat în ceva ce nu credeam că voi deveni vreodată, într-o femeie ternă, careia îî lipsește acea strălucire din priviri, sunt ca lichenii, indic întotdeauna nordul.

    Pentru unii singurătatea e o povară, pentru alții un balsam. Pentru mine e o otravă letală cu gust de mere putrede. Mă simt atât de singură, încât această etapă a vieții mele e un fel de ”dead end”. Se pare că mi-am garat viața pe o linie moartă, deși m-am mințit o vreme că mi-am dedicat-o celor din jurul meu. Dar când vezi cinismul cu care ar fi capabil să se debaseze de tine ca de o pereche de șosete uzate, te întrebi: oare nu cumva eforturile mele, dedicarea mea și-au pierdut brusc utilitatea?

    Nu cumva risipirea asta a mea în ceilalți duce la alienare totală?! Cine sunt eu, cea adevărată, care este esența mea? De ce mă aflu aici și acum în aceste circumstanțe? Cât din viața mea o trăiesc eu și cât mă trăiesc ei? Oare raportul este echitabil? O fi sufletul meu safe? Probabil că nu-i.

    Poate că fiecare are propriul interes în această ecuație, în acest joc perfid. Și atunci vine întrebarea: dacă aceste interese nu ar mai exista, ce s-ar întreba cu relațiile noastre? Unde este sinceritatea din ele, cât contează sentimentele, cum schimbă aceste raporturi fragile caracterul fiecăruia? Suntem capabili să ne păstrăm demnitatea și ne afirmăm personalitea cu onestitate? 

    Mă simt, așadar, prizoniera norocului, captivă într-o lumea aparent de nezdruncinat, dar care este extrem de instabilă, cu un echilibru fragil. O lume în care îmi consum zilnic singurătatea la cafeaua de dimineață.

https://www.youtube.com/watch?v=lejk2BmBbvk&ab_channel=BlackSabbath-Topic