Imi e stranie

Aceasta toamna in care cuvintele mi se refuza cumva,

Nu se mai leaga unele de altele.

Mi-e straniu  felul in care

Toamna asta nu mai face din mine si cuvintele mele poeme.

O voce imi sopteste timid:

Priveste in interior.

Pai, interiorul meu e plin de tine

De chipul tau, de privirea ta pe care nu o pot nici evita, dar careia nici nu ii pot rezista prea mult.

Interiorul meu e plin de albastrul ochilor tai si de vocea ta calma,

De mersul tau timid uneori, uneori arogant si indiferent.

Ma locuiesti clandestin si dezinvolt

Cum locuieste toamna padurile,

Colorandu-le in mii de nuante de galben...