Blogul Risipitoarei de Cuvinte

Catren Si daca ploua si mi-e dor Trece prin tine vreun fior? Si daca astazi inca scriu, In mine totusi e  pustiu.

  Iubire de lut-ultim strigat mut Azi nu mai vreau, Nici nu mai pot Să mă-ntorc în trecut. Zâmbetul tău  Mă urmărește încă, Căci obișnuiai să zâmbești rar, Dar o făceai din toată ființa. Să fim împreună A fost pe vremea aceea, Cel mai mare vis al meu. Nu am reușit decât să mă pierd uneori În albastrul privirii tale. Încă mă mai mint Că am trăit totuși o iubire Dincolo de cuvânt, Dincolo de dăruire, Și sortită neîmplinirii Încă de când m-am oprit, Absolut întâmplător, La poarta sufletului tău. Și dacă azi încă mai scriu poeme Cu gândul la tine, Ele nu mai au vreo semnificație,  Sunt doar așa, Niste texte inerte, Menite să îți reamintească O poveste despre iluziile mele, Despre dezamăgirile mele, Despre așteptările mele, Și despre cum, demult, Erai lumea mea, Întreaga, frumoasă și plină de sentimente, tu, lumina mea!

De neiubire Murim încet cu fiecare secundă ce trece De neiubire, de neiertare, De răzbunare... De dor și de tăcere, murim puțin câte puțin... Nu ne mai atinge nimic sufletul, Nicio emoție; Nici lacrimi nu mai avem Să ne curețe sufletul înnegrit De suferințe... Nu mai avem lacrimi să spele uratul Și neviața din noi. Poate doar un acord de vioară, Un cântec de lebădă Pe un țărm pustiu O rugă înălțată în liniștea nopții Ne-ar mai putea duce spre lumină.