Blogul Risipitoarei de Cuvinte

  Convorbire cu Tata Draga Tata, peste trei zile se fac doi ani de cand ai decis sa pleci dintre noi. Mi-au ramas cateva poze cu tine, cateva amintiri, m-ai adus la mare, in copilarie, si ma tineai strans in brate, caci se zbarlise Marea. Mi-ai lipsit toata viata, Tata, si acum imi lipsesti si mai mult. Nu am putut sa te conduc pe ultimul drum, ai murit la debutul pandemiei, la 400 de km de mine... Ce rost au toate gandurile astea acum? Nici eu nu mai stiu, e poate felul meu de a-ti spune ca te iubesc si ca mi-e tare dor de tine, Tata!  

             end of the story, fairytale gonne bad, out!           De am plecat? De ce as fi ramas? Am plecat pentru ca nu ar fi avut niciun rost sa raman. Pentru ca Viata isi urmeaza cursul, pentru ca eu am obosit sa traiesc vietile altora, pentru ca imi era necesar mie insami sa las sa mi se intample o durere mare, pe masura unei iubiri mari, pentru ca iubirile neconsumate in plan fizic devin eseuri inserate, pentru ca si iubirile-parame mor, la timpul lor si pentru ca si oamenii-ingeri au drumul lor... Pentru ca eu sunt formata si din pietre nu numai din eter, Sunt alcatuita si din puncte de suspensie si din semne de intrebare Si din mirari inocente, Si din puncte dure, Pentru ca nu este loc de prietenie intre barbat si femeie In definitiv am plecat Pentru ca nu ti-a pasat Pentru ca acum, chiar daca iti pasa, e TARDIV. 2019.15.10 ...

             Paradoxul uman Pretindem ca il iubim Pe Dumnezeu, Dar ne ucidem Unii pe altii In numele Lui. Dumnezeu este Iubire Nu sange inocent Varsat in transee! Iubiti-va, oameni, unii pe altii, Iisus ne-a invatat cum, Cu blandete... Redeveniti umani, oamenilor!