Blogul Risipitoarei de Cuvinte

      Daca ti-as trimite iubirea prin curier Scrisa cu slove argintate pe un vechi papirus Drept ofranda frumoasei tale priviri Drept simbol al zbaterii mele Intre speranta si lehamite, Intre zambet si lacrima, Oare viata ta ar capata un sens? Oare viata mea ar capata o directie? Nu stiu. Tu stii? De aceea, intr-o dimineata de aprilie Ma voi infiinta in pragul tau Sa-ti aduc singurul dar pe care mai stiu sa ti-l ofer, Biet sufletul meu, intreg, indragostit...

  Ma dor mainile de truda in zadar Ma dor ochii  de uratenia ta sufleteasca Ma doare capul de nesomn Ma doare sufletul de viata netraita Ma doare si mi-e greu...

  Look into my eyes And say you never cared for My feelings, for  me, for the few occasions  When we listened to music or chatted. I dare you to do so And I wonder, could you? I still have that drop of insanity To even hug you, But it would be useless Because, when I am touching a stone, I can feel it is cold and hard But the stone doesn't feel my hand shaking and sweating. I Love You, my amethyst!

"Home is where your heart is But my heart is wild and free..."  So am I homeless,  Am I heartless? I feel  like I belong to every single place  Where I let a piece of my heart I belong to every tree and leaf Every wave and every grain of sand I belong to the ones I love I belong to me I belong to the Universe

te asterni pe inima mea inocent ca prima ninsoare, te asterni  drumului de la mine pana la tine, cu pasi tacuti si rari, te asterni drumului, bizarului drum  ce niciodata nu se va numi "noi", te asterni la usile dorului ca sedimente de sare in Marea Moarta te asterni ca o ceata, te asterni ca o  tomnatica ploie marunta  in aceste slove absurde te asterni si cu toate astea curgi, curgi ca o lacrima pe obrazul meu... https://www.youtube.com/watch?v=BYGZQE0Tex0&ab_channel=IoanaLazar

Imi e stranie Aceasta toamna in care cuvintele mi se refuza cumva, Nu se mai leaga intre ele. Mi-e straniu felul in care Toamna asta nu mai face din mine si cuvintele mele poeme. O voce imi sopteste timid: Priveste in interior. Pai, interiorul meu e plin de tine De chipul tau, de privirea ta pe care nu o pot nici evita, dar careia nici nu ii pot rezista prea mult. Interiorul meu e plin de albastrul ochilor tai si de vocea ta calma, De mersul tau timid uneori, uneori arogant si indiferent. Ma locuiesti clandestin si dezinvolt Cum locuieste toamna padurile, Colorandu-le in mii de nuante de galben...